Pădurile au fost din totdeauna prezente în viața omului.
Începutul istoriei omului este legată de revoluția cognitivă, urmată apoi de revoluția agricolă, de acum 12.000 de ani, ce a adus cu ea cultivarea plantelor și domesticirea animalelor de către om și apariția așezărilor permanente. Până la apariția agriculturii, omul a avut o singură ocupație cea de vânător și culegător. Bine înțeles că toate aceste preocupări nu puteau să se practice decât în pădure.
Cronologic, observăm că pe măsură ce s-a dezvoltat civilizația umană, prin apariția imperiilor, a scrisului, a banilor, a religiilor, dar mai ales după revoluția industrială de acum 200 de ani, toate au condus la diminuarea suprafeței de pădure de pe Terra.
La noi în țară istoricul proprietății forestiere a depins de dezvoltarea relațiilor feudale. După întemeierea principatelor, atât Muntenia cât și Moldova aveau în fruntea lor câte un Domnitor. Aceștia au folosit pământul, care nu era ocupat, ca resursa funciară folosită pentru danii domnești, ca recompensă celor care se distingeau prin acte de curaj în apărarea țării și ulterior, boierilor protejați, bisericilor sau mănăstirilor.
O parte din pădurile proprietatea obștilor de răzeși își avea originea în aceste danii domnești.
Dezvoltarea societății feudale a accelerat procesul de instabilitate a proprietății obștilor. Încetul cu încetul, prin diverse abuzuri, corupție și cu sprijinul dregătorilor domnești din acele vremuri, terenurile agricole și pădurile primite de vitejii răzeși, ca danii de la primii domnitori ai principatelor, în mare parte, au devenit proprietatea boierilor sau a mănăstirilor.
În Principatele Române, proprietatea moșiilor pe care se găseau și păduri, era formată din 3 tipuri de moșii:
1 – moșii ale satelor de răzeși – cu proprietăți stăpânită din vremuri străvechi, danii domnești, pădurile aveau exclusiv caracterul de bun colectiv. Astfel, la noi, regăsim păduri răzășești – Boiștea Răzășească, Florești, Negoiești, Copăcești.
2 – moșii ale boierilor – având proprietăți obținută prin danii domnești, sau luată prin înșelăciune și presiune de la răzeși.
Aici, la Căiuți, regăsim marea proprietate a familiei Rosetti. Familie de origine genoveză ce a dat Moldovei domnitori în 1675 și 1788 și alți dregători cu înalte funcții în stat (vornic, hatman). Prin alianțe familia Rosetti se înrudea și cu alte familii domnitoare din principat. De exemplu mama istoricului, Radu R. Rosetti ce a copilărit la Căiuți, era fiica mai mare a domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1849-1853 și 1854-1856). Străbunicul celui mai mare memorialist din literatura română, Radu R. Rosetti, a fost Lascărache Rosetti, cel ce a fost foarte activ în acapararea terenurilor de la răzeși.
De remarcat este modernismul adus în dezvoltarea economică a zonei și deasemeni patriotismul necondiționat al boierilor moldoveni, dovedit la Unirea din 24.01.1859.
În anul 1818, domnitorul Alexandru Calimachi dă hatmanului Răducanu Rosetti dreptul să înființeze târg al Căiuțiului. Răducanu ll Rosetti a adus la moșie mineri unguri și forestieri italieni pentru exploatarea resurselor pădurii, în condițiile în care se știa că se va dezvolta rețeaua de cale ferată Adjud-Comănești.
3 – moșii ale mănăstirilor și bisericilor – cu moșii provenite din danii domnești, boierești sau proprietăți ale boierilor călugăriți. Astfel de pădure remarcăm pădurea Bogdana a Mânăstirea Bogdana, pădurea Bîlca-Borșani a Mânătirii Moșânoaie și pădurea Heltiu – Vrânceni a Mânăstirii Cașin.
Până la anul 1820 beneficiile economice ale pădurii erau pentru trebuințele locale. Se confecționau blide din lemn, chiar direct in poieni în pădure de către blidari, apoi în sat broscașii lucrau uși, bărdașii ciopleau din bardă case mici pentru oamenii de rând, mai existau stoleri, tâmplari, rotari, butnari, dogari și mai apoi șindrilari.
Export se făcea doar cu potaș – cenușă de stejar.
După pacea de la Adrianopole, dezvoltarea negoțului românesc a cunoscut o mare dezvoltare și o bună parte din pădurile românești, mai ales cele de la câmpie au fost defrișate, pentru că Europa avea nevoie de grâu.
”Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești”, promulgată la 17 decembrie 1863, a făcut ca terenurile mânăstirilor aflate sub influența greacă, însumând un sfert din suprafața țării, să treacă în proprietatea statului.
În 1860 pe lângă Ministerul Cultelor ia ființă Direcțiunea Generală Silvică. (este prima formă de administrare a pădurilor în Principatele Unite).
Serviciul pădurarilor și al brigadierilor s-a organizat prin decret în anul 1863, publicându-se „Regulament și instrucții pentru serviciul pădurarilor și brigadierilor”. După acest regulament, pădurarii se angajau pe 5 ani; erau scutiți de paza de noapte și de zi în sat; se plăteau cu 300 lei vechi pe an și erau scutiți de dările către proprietate; li se reținea 10% pentru pensie. Pădurarul, după acest regulament era obligat să aibă și uniformă, tunică încheindu-se pe piept cu un rând de nasturi, cu guler și cu dinaintele din postav verde. Pădurarilor în activitate, pe lângă salariul li se dădea în folosință și poienile din păduri mai mici de 4 pogoane.
Atât pădurarii cât și brigadierii aveau drept la pensie, drept pe care mai târziu l-au pierdut.
Pădurile proprietatea statului din zonă, erau în anul 1893, arondate Inspecției II silvică Bacău și administrate, astfel:
– Ocolul silvic Berzunți ( Valea Rea din 1901) pădurea Păltinata și Heltiu-Vrânceni,
– Ocolul silvic Mănăstirea Cașin, pădurea Bogdana, Bâlca-Borșani, Anghelești, Păunești, Bârnova și Adjudu Vechi.
La data de 01.04.1909 a fost promulgată Legea pentru Organizarea Ministerului Agriculturei și al Domeniilor.
Prin această lege, a luat ființă OCOLUL SILVIC CĂIUȚI.
Conform acestei legi, organizarea administrativă era formată din 2 părți:
- ÎN CENTRAL
Cu Director C. AL. Orescu
- ÎN EXTERIOR
Regăsim Regiunea a II – a silvică Bacău
Capul Regiunei fiind inspector silvic V. Bantaș,
Ocoale Sivice erau în număr de 15, astfel:
– Regina Elisabeta, Galu, Buhalnița, Vaduri, Almaș, Calu – Iapa, Tazlău, Lucăcești, Schitu Frumoasa, Valea- Rea, Târgu Ocna, M-rea Cașin,
Ocolul Sivic – Helteiu – Vrânceni – cu șef ocol, asistent Rafael Căzănescu, Traian și Roman.
La data constituirii, Ocolului Silvic Heltiu-Vrânceni avea în administrare 8116 ha păduri de stat, din care:
– în județul Putna, Zăvoi Adjudu Vechi -100 ha, Păunești -628 ha, Anghelești -410 ha și Bîlca Borșani 2420 ha;
– în județul Bacău, Bogdana- 2383 ha, Heltiu Vrînceni – 1424 ha și Mândrișca Cărbunești – 751 ha.
Deasemeni, răspundea de supravegherea regimului silvic pentru un număr de 11 păduri private, ce insumau suprafața de 9702 ha. Aceste păduri eru în număr de 7 ale marilor proprietari și 4 păduri ale răzeșilor din județul Putna (Anghelești, Ruginești, Păunești, Copăcești).
Alături de șeful de ocol, mai erau angajați un număr de 17 pădurari:
– la Bogdana-Ion Neacșu,Constantin Neacșu și Voicu Stoica, – la Heltiu – Constantin Puiu, Stavarache Vlăgea, Grigore Ghidibasma, Ilie Toșa,
-la Mândrișca Cărbunești- Ghe. Grecu, Neculai Ionică și Ion Zugravu
– la Bîlca -Ioja Hothar, Neculai Cășuneanu, Ghe. Pârvu,
– la Anghelești – Constantin Cenușă,
– la Păunești – Vasile Novac și Ghe. Mocanu,
– la Adjudu Vechi – Alecu Mărcuț.
Contextul istoric al vremurilor grele prin care trecea pădurea românească a acelor timpuri l-a surprins într-un mod clar silvicultorul Petre Antonescu în Revista Pădurilor din anul 1905:
”Se știe că o casă din străinătate a luat în exploatare, marea pădure de brad Mânăstirea Cașin și Soveja. S-a terminat de curând studiul și planul pentru construcția unei căi ferate de la stațiunea Onești la Mânăstirea Cașin. Linia întreagă va avea lungimea de 54 km, parte cale ferată strâmtă de 75 cm și parte funicular, ridicându-se până la 1900 m.
După cum vedem graba noastră de a vinde pădurile este mare, foarte mare… Judecând după această activitate febrilă, s-ar crede că țara noastră este una din cele mai avute în păduri din Europa”.
În data de 20 mai 1889, Ana Catargi, moștenitoarea rămasă a moșiei Căiuți, împreună cu soțul său general Catargi, s-au prezentat la Prima Societate de Credit Funciar Român și a împrumutat suma de 600.000lei, ipotecând moșia Căiuți, avere care cuprindea și o suprafața de peste 5.000 ha pădure. Creditul n-a fost achitat, iar în anul 1910 statul, prin Casa Pădurilor cumpără acestă pădure de la bancă.
În timpul primului râzboi mondial pădurile între Mărăști – Secu – Oușoru au fost martore ale luptelor grele duse aici, dar și la mari distrugeri. Motivarea pentru luptă a soldatului român din tranșee a fost împropritărirea acestuia cu pământ. Legea Agrară din anul 1921 a condus la defrișarea a peste 1,2 milioane hectare pădure. Totuși, pădurile din bazinul Totușului inferior au fost ocolite de acest flagel interbelic (probabil din cauza că terenurile nu sunt tocmai productive și au pante repezi), încât, la această dată procentul de împădurire al zonei este de peste 71%, raportat la întreaga suprafață, față de o medie de sub 26% la nivel național.
În data de 19.08.1919, ia ființă la Căiuți Școala de Brigadieri Silvici, cursuri de doi ani, avândul ca director pe șeful de ocol, silvicultor șef Victor Văidianu. În țară mai existau asemenea școli la Brănești și Gurghiu. Admiterea pentru cele 30 de burse, se făcea pe baza de concurs ținut la București. Deschidere cursurilor școlii s-a făcută în data de 01.12.1919, iar cuvântarea ținută în fața elevilor a fost publicată în Revista Pădurilor. Școala de brigadieri silvici va funcționa timp de 11 ani, după care se va trasforma în Școală de pădurari, până în anul 1939.
Cursurile se țineau în palatul Rosetti, construit de Răducanu II Rosetti, în anul 1843, cumpărat de Casa Pădurilor în anul 1910 de la banca Creditul Funciar Român, propus a fi sediu de Direcție silvică în anii 1920, funcționează ca sediu de ocol silvic în anii 1940, Școală Generală în anii 1960-1980, acum este obiectiv de patrimoniu național sub tutela Ministerului Culturii.
În vecinătatea palatului, ca și construcții administrative, în anul 1921 se construiște clădirea în care funcționează actualul sediu al ocolului silvic, iar în timpul ocupației germane, în anul 1942, se construiește casa de oaspeți, ce beneficiază de o arhitectură occidentală.
Proiectul de buget pentru anul 1921 prevedea pentru corpul silvic, următoarele salarii pe grade:
4 Inspectori generali silvici cls I 1700lei lunar,
10 Inspectori silvici cls I 1315lei lunar,
19 Silvicultori șefi cls I 965lei lunar,
29 Silvicultori cls I 755lei lunar
37 Asistenti 540lei lunar,
80 brigadieri silvici clasa I 200lei lunar,
500 pădurari I 80lei lunar,
De remarcat este coieficientul de ierarhizare de 9,0 de la pădurar la inginer debutant, față de 1,8 astăzi !!!…Comunismul a lăsat amprente adânci și la acest nivel.
După război, tot mai multe voci ale tinerilor silvicultori militează pentru Autorizarea Casei Pădurilor pentru a executa în regie atât exploatarea pădurilor cât și pentru executarea lucrărilor de regenerarea pădurii, construcții, etc..
În anul 1930 ia ființă Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS), ce va avea ca strategie de dezvoltare tocmai aceste principii. Vor fi costruite cff-uri, se vor cumpăra și construi fabrici, se vor constitui depozite de lemn de foc în București și marile orașe, iar majoritatea instituțiile publice vor fi aprovizionate cu lemn de foc de către regie.
Direcția Regim Silvic, din cadru Ministerului Agriculturii și Domeniilor aproba Amenajamentele silvice pentru pădurile de stat, cu regimul codru și o revoluție normală la 100 ani. Mărturie stau în ziua de azi, întinsele suprafețe de păduri seculare, naturale, cu o bogată biodiversitate la Bogdana, Borșani, Păltinata, Heltiu, ca dovadă a peste 150 de ani de silvicultură performantă.
Pentru pădurile private, în general, se aprobau Regulamente de exploatare ale pădurii, având regimul crâng simplu, cu o revoluție normală de 30 ani. Aceste păduri tratate în crâng, au cunoscut, după naționalizare, un amplu proces de conversiune prin îmbătrânire, către regimul codru.
În anul 1941, în condiții de râzboi, au fost aplicate prevederile Legea Românismului, de către Centrul Național de Românizare, expropiindu-se pădurea a lui Iștoc Beral, a lui Ițic Simovici, precum și Fabrica de Cherestea din Căiuți a lui Jean Moscovici. Fabrica este luată în pază de ocolul silvic, împreună cu calea ferată forestieră Căiuți-Ursoaia și ramificațiile sale. În timpul războiului, lucrările de exploatare, transport a materialui lemnos de la pădure la depozite se făcea și cu concentrați de război.
Articolul 6 din Constituția RPR din 13.04.1948, declară bogățiile de orice natură și pădurile bunuri ale poporului, astfel toate pădurile private trec la stat. La acea dată, suprafețele de pădure proprietate privată a persoanelor fizice, din raza ocolului erau următoarele:
– Ilie Săbăreanu 1431 ha, moștenitorii Lahovary 1094 ha, Neculai Lahovary 72 ha, Clara Mavrocordat 862 ha, general Holban 234 ha, Iștoc Beral 266 ha, Gheorghe Patazi 275 ha, Ițic Simovici 531 ha, Gr. Carp 454 ha, Maria Bogdan 360 ha.
Persoanele juridice dețineau suprafețe de pădure, astfel:
– 150 ha Academia Română (donație de la Gh. Donici) și 736 ha Epitropia Sfântul Spiridon Iași.
Imediat după război se înființează Sovrom-uri, -SOVLEMN- pentru industria lemnului, iar timp de 10 ani sunt achitate despăgubiri de armistițiu statului sovietic.
Pentru a se putea îndeplini acest obiectiv, se intreprind următoarele acțiuni:
1 – în anul 1950 se înființează un minister de sine stătător al pădurii, Ministerul Gospodăriei Silvice, apoi Ministerul Economiei Forestiere, având în teritoriu Direcții Regionale ( la noi DREF Bacău), ce avea sub tutelă Intreprinderi Forestiere ( la noi IF Adjud)
2 – a urmat apoi un efort colosal prin care s-a amenajat, în mod unitar, întreg fond forestier al țării până in anul 1952. Amenajarea silvică a pădurilor ocolui ( un total de 16.970ha), s-a făcut pe Marile Unități Forestiere. MUFB – Trotușul Inferior, cu UP VI Bîlca, UP Vll Pralea UP VIII Căiuți, UP IX Heltiu și MUFG – Tg Ocna, cu UP I Bogdana, UP XI Păltinata.
3 – depășirea cotelor de tăiere cu 2.7 față de posibilitate de produse principale, mai ales în UP-urile Bîlca și Pralea, în primul deceniu de aplicare al amenajamentului silvic.
Cu HCM 2315/1954 o suprafață totală de 801 ha pădure, din raza ocolului, vor face obiectul pădurilor comunale (PC Ștefan cel Mare 362ha, PC Căiuți 194 ha și PC Coțofănești 245 ha), ce au fost tratate în regimul crâng. În anul 1986 aceste suprafețe vor trece în administrarea statului.
La reforma administrativă din anul 1968 s-a stabilit ca administrarea pădurilor să se facă pe județe. Se înființează Inspectoratul Silvic Județean Bacău, iar la 01.01.1975, se alipesc de la OS Adjud, UP IV Urechești și UP lll Cornățel.
În deceniul 1967-1977 s-au construit 50,0 km de drumuri forestiere noi și a fost înlocuită calea ferată forstieră cu drum auto pe valea Pralea. S-a ajuns la o accesibilitate de aproape 10m/ha, pădurea fiind deservită de o rețea actuală de 145 km drumuri forestiere.
Conformâdu-se comandamentelor timpului, s-au substituit arborete slab productive cu rășinoase în afara arealului, pe o suprafață de 773 ha molid și 168 ha pin, care acum sunt afectate de uscare fiziologică și atacuri de insecte.
Construcția în regie proprie de către angajații ocolului silvic în anul 1976 și apoi invitarea la vânătoare a președintelui Republicii Socialiste România, a marcat semnificativ recunoașterea vânatului din pădurea Pralea la nivel național și chiar european. Nu puțini au fost cei care și-au consumat pasiunea pentru vânătoare pe aceste locuri (oameni de afaceri străini și români, politicieni și alții). Șeful de ocol silvic, inginer Nicolae Botez cu o pasiune clară pentru vânătoare, la care s-a adăugat o viziune extraordinară a locului și nu în ultimul rând dovedind un mare curaj pentru acea epocă, a făcut ca toate acestea să se întâmple.
Le-a revenit următorilor șefi de ocol misiunea, deloc ușoară, să continue această vocație a vânătorii la Pralea.
Realizarea socialismului multilateral dezvoltat, cu marea ei provocare industrializarea forțată, a fost prezentă și în zonă, prin construcția din temelii a Grupului Industrial de Petrochimie (GIP) Borzești, care prin amplasarea lui, în amonte față de curenții dominanți, au influențat vitalitatea arboretelor, mai ales cele de gorun din UP VI Heltiu, unde au fost semnalate uscări semnificative în anii 80. Pe acest fond de debilitare a arboretelor au apărut atacuri de insecte defoliatoare –cotari, ce au necesitat măsuri de combatere avio-chimice, reluate după aproximativ 20 de ani.
Trecerea la noua construcție a societății românești, după schimbarea de regim din decembrie 1989, a avut desigur influențe și în administrarea pădurilor ocolului.
În decembrie 1990, ia naștere Regia autonomă a pădurilor ”Romsilva-R.A.” după modelul nostalgic al CAPS, ce a funcționat în perioada interbelică. Imitarea a devenit atotcuprinzătoare. Astfel constatăm:
– preluarea aceleeași strategii de dezvoltare a activității de exploatare a lemnului în regie proprie,
– implementarea acelorași grade profesionale în rândul personalului silvic,
– combaterea fără succes a birocrației, birocrație exagerată ce are ca și consecință abaterea atenției silvicultorului de la pădure,
– influența politicului în deciziile importante față de activitatea din pădure.
– existența unei lupte surde pentru întâietate, între ”tehnic” și ”economic”.
Se renunță imediat la activitățile conexe (recoltare de furaje, creșterea tăurașilor și a viermilor de mătase, răchitării), doar recoltarea fructele de pădure mai rezistă, dar și aceasta la un nivel redus.
În condițiile de liberă exprimare, democrație și libertate s-a pus de îndată, electoral, problema retrocedării pădurilor foștilor proprietari. Procesul de retrocedare s-a prelungit mult peste limita normalului ( nici după 30 de ani nu este finalizat), generând multe conflicte între moștenitori și în instanțele de judecată. Tegiversările și abuzurile simțite pe propria piele de către foștii proprietari au condus la lipsa de încredere și în final, pe fondul legislației ambiguie, la defrișarea pădurii puse în posesie. Peste 160 de ha au căzut pradă tăierilor rase numai după anul 2001, acum sunt arborete de 15 ani regenerate natural.
Spunea marele silvicultor, vizionar Marin Drăcea: ” atâta timp cât nu va exista o conștiință forestieră, în sufletul populației noastre de la sate și orașe, să nu ne închipuim, că vom putea apăra ușor pădurea”.
La 01.01.1990, ocolul avea în administrare o suprafață de 19.765 ha, acum, statul mai deține o suprafață de 15.655 ha. În baza primei legi de retrocedare din 1991, au fost predate foștilor proprietari 511 ha, în baza Legii 1/2000 o suprafață de 887 ha și ultima lege, cea a ”restitutzio in integro” o suprafață de 2.217 ha.
În aceste condiții constatăm o crește a misiunii sociale a silvicultorului, odată cu amplificarea relațiilor cu multitudinea proprietarilor persoane fizice.
Se constată o creștere considerabilă a rolului autorității publice centrale ce răspunde de silvicultură la respectarea regimului silvic, atât în pădurea stat, cât și cea privată. Acest lucru se desfășoară în condițiile unei supra reglementări a legislației silvice actuale.
Într-un mod umil, atașăm câteva considerații privind viitorul administrației silvice a fondului forestier din Ocolul Silvic Căiuți:
– continuarea bunei experiențe în regenerarea naturală la specia gorun, prin aplicarea pe suprafețe mai mari a ARN-urilor, sau așa cum sunt explicate încă din anul 1933 de Ion Popescu Zeletin, în amenajamentul silvic UP Heltiu, întocmit de acesta.
– găsirea unor soluții adecvate, de extragere a masei lemnoase cu vârste înaintate, de peste 150 de ani, speciile fag și brad cu evidente semne de debilitare fiziologică.
– utizarea inteligenței artificiale în actul decizional al administrării pădurii și mai puțin în cel birocratic sau de control.
– înțelegerea evoluției societății și reconsiderarea nevoilor altor beneficii ale pădurii și nu doar a cele de lemn, cum am fost formați noi silvicultorii timp de decenii.
– externalizarea silvoturismului,
– refacerea efectivelor de vânat, după regresul efectivelor de cerb din ultimele decenii și apariția pestei porcine la mistreț.
– focalizarea atenției administrației către sănătatea salariaților. Omul fiind cel mai prețios capital,
– integrarea în munca de echipă a salariaților, printr-o bună comunicare și motivare.
În anul 1890, silvicultorul S.P.Radianu scria în Revista Pădurilor, articolul cu titlul – Personalul pădurilor statului.
„Știința forestieră pretinde o mare varietate de studii și o existență așa de activă că trebuie s-o începi de tânăr și să-i consacri toată viața ca să te măgulești că o știi nițel. Progresul poate veni numai cu această condițiune”
Dumnezeu să-i odihnească pe silvicultorii noștri înantași, iar noi să fim sănătoși și să ducem mai departe destinul pădurii OCOLULUI SILVIC CĂIUȚI.
16. decembrie 2020
Inginer silvic Relu Orindaru
Sef ocol
